După ce au fost anunțați că se va recomanda purtarea uniformei școlare, elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava și-au arătat nemulțumirea pentru faptul că vor fi obligați să poarte vestimentația școlară. Directorul instituției a subliniat că uniforma este doar recomandată, și nu obligatorie
Conform unui anunț afișat în interiorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, „ accesul în unitatea de învățământ este permis doar în uniforma școlii ”.
Directorul Colegiului, Virginel Iordache, a declarat că decizia Consilului de Administrație este doar o recomandare, astfel că elevii care nu o respectă nu vor fi nici sancționați, nici privați de orele de curs, potrivit EduPedu, citat de Gândul.
Cu toate astea, caracterul de recomandare nu a fost clar nici pentru părinți, deoarece aceștia au fost informați prin mesaj că „accesul în școală se va face doar dacă elevul poartă uniforma unității de învățământ.”
Potrivit Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, elaborat și aprobat de ministerul Educației, pe baza căruia școlile își creează propriul regulament de ordine interioară, articolul 187, alin. 2, „în unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea”.
Directorul Colegiului susține că a introdus recomandarea pentru a evita diferențele materiale dintre elevi
„Nu se întâmplă nimic în cazul în care nu poartă uniforma, o să poarte cei care reușesc să se încadreze în regimul școlii. Există o prevedere legală în regulamentul școlii.
Faptul că un elev nu va purta însemnele școlii nu înseamnă că va fi scos de la ore, exclus acest lucru.
Eu nu am spus că nu vor intra în școală, repet. Cei care vor purta uniforma este foarte bine, ceilalți or să se discute cu părinții, cu elevii, vor fi primiți la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În nici un caz nu va atrage o sancțiune elevului. Dorim să creăm o atmosferă civilizată în școală în așa fel încât să nu existe diferențe între copii privind ținuta.