Familia Comăneci este cunoscută în toate colțurile lumii. Nadia a scris istorie la Olimpiadă și chiar și după zeci de ani de la reușita unică în lume este în continuare o legendă pentru toate generațiile. Se pare că talentul l-a moștenit campioana din familie.
Mama sa are 80 de ani, dar condiția sa fizică este una demne de invidiat. O fotografie postată de Nadia Comăneci a lăsat lumea mască.
Mama Nadiei Comăneci ne-a lăsat cu gura cască
Într-o postare făcută de Nadia Comăneci, mama sa este fotografiată pe bârna de echilibru, deși are 80 de ani. Poate că avem păreri preconcepute, dar iată că aceasta ne arată că greșim.
Într-o condiție perfectă, cu un zâmbet de inviat mama sa face antrenamente alături de fiica sa, deși are o vârstă venerabilă.
„Mama și cu mine, pe bârna de echilibru… are 80 ani și numărătoarea continuă”, a scris Nadia Comăneci pe contul ei de Facebook.
„Simt o mare bucurie că ştiu că a reuşit să facă şi ea ceva în ţara asta. Când a luat 10 la Montreal nu am realizat pe moment. După mi-am dat seama. Eram foarte fericită. De multe ori nu mă uitam la competiţiile ei. Eu sunt mai emotivă, nu ca ea”, a declarat Ștefania, mama Nadiei, potrivit Știrile KANAL D.
„O fată minunată, o mamă minunată şi o femeie puternică.”, a mărturisit, cu zâmbetul pe buze, mama Nadiei Comăneci.
„Nu petrecem sărbătorile împreună. Pleacă şi îmi e greu. Are şi ea familie şi trebuie să ajungă la familia ei.”, a spus mama Nadiei Comăneci.