Lidia Buble a luat prin surprindere cu cele mai recente declarații.
Cântăreața a dezvăluit că acum e specialistă în bucătărie, așa a zis că e gata de măritat. Artista se iubește de mai bine de un an de zile cu Horațiu Nicolau, care e mai mare cu 32 de ani decât ea.
Într-un interviu pentru Playtech, Lidia Buble a dezvăluit de ce s-a retras pentru o perioadă, nici la emisiuni de televizine nu mai merge. O să mă vedeți foarte rar pe la evenimente.
Nu știu dacă să zic din păcate’ sau din fericire’, chiar dacă sunt o persoană foarte prietenoasă și iubesc maxim oamenii, dar eu am foarte rar momente de pauză, să am momente când pur și simplu să stau acasă.
Din păcate, sunt foarte departe de casa mea, de casa părintească din Ardeal și încerc, măcar, prin telefon să vorbesc cu ei sau gătesc ceva bun și mă uit la un film sau chiar îmi chem surorile la mine, dacă dă Dumnezeu.
Cu unele dintre surorile mele mă văd mai des, cu altele mai rar, dar, de exemplu, în seara asta, una dintre ele mă așteaptă acasă, iar eu stau ca pe ace. Abia aștept să merg acasă!
Oricum le văd foarte rar și mă simt ca o mamă care își lasă puii acasă. Deși, sunt mai mică decât două dintre ele și mai mare decât alte două, am impresia că sunt responsabilă și am grija de mamă.
Am impresia că doar eu le pot proteja, le pot apăra.’, a declarat Lidia Buble (30 de ani)
Totodată, ea a vorbit despre cât de pricepută e în bucătărie. A dat de înțeles că îi gătește des iubitului ei, Horațiu Nicolau (62 de ani), că e gata de măritat. A vorbit și despre momentul când va îmbrăca rochia de mireasă.
„Mai des, mă puteți găsi în magazinele de veselă. Nu știu ce m-a apucat, dar am o pasiune nebună pentru bucătărie, în ultima perioadă. În ultima perioadă gătesc mult, doar atunci când sunt acasă, că de cele mai multe ori sunt plecată din țară. Mă bucur că s-a lipit pasiunea și de mine, că toate surorile mele găteau fel de fel de preparate, eu știam doar ouă prăjite și alea erau zdrențuite.
Acum m-am specializat. Fac ciorbe, supe, tocănițe, aproape orice. Nu gătesc mâncare cu carne, pentru că nu prea mănânc carne. Nu sunt vegană, am încercat, dar nu se lipește de mine. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie să insiste și reușește să mă convingă, o să fac mâncare și cu carne. Când va vrea Dumnezeu, mă veți vedea în rochie de mireasă, dar deocamdată nu este cazul. O să aveți invitație, cu siguranță!’, a mai spus vedeta.
Lidia Buble, despre Horațiu Nicolau: „Este omul care mă face să zâmbesc în fiecare zi’
După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble a devenit foarte discretă privind viața personală și își trăiește povestea de iubire Horațiu Nicolau departe de ochii lumii. Chiar dacă artista nu vrea să-și afișeze relația în public și cei doi sunt zgârciți în apariții publice, Lidia a făcut noi dezvăluiri despre relația ei, mărturisind că este extrem de fericită.