Dormi cu pisica în pat sau în cameră? Iată ce trebuie să știi

Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism. Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav.

Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.

PISICA SIMTE DACĂ TE DOARE CEVA

Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.

Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine.

Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze.

Citeste
Monica Tatoiu duce lipsă de dragoste la 66 de ani, dar nu cedează. „Bărbații îmbătrânesc, dar eu sunt creativă”

Înainte de toate, micuţele patrupede pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.

PISICA ŞI INIMA

Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică.

Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă.

Conform observaţiilor făcute de cercetători americani, în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%.

Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.

PISICA ŞI CREIERUL

Un alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei.

Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei.

Citeste
După o noapte în oraș cu prietena cea mai bună, soția lui a ajuns acasă fără lenjeria intimă pe care o avea când plecase. Soțul ei l-a sunat pe soțul prietenei ei care i-a spus ceva ce l-a lăsat fără aer: ,,Asta nu-i nimic, a mea a venit cu un bilet în…

Pentru stimularea acestor centri, în Orient se fabrică bile speciale. Câte două asemenea bile se ţin zilnic în fiecare palmă, rostogolindu-le.

La noi această practică nu este răspândită, în schimb ne putem mângâia câinele sau, cu o eficiență şi mai mare, pisica. Specialiştii au mai observat că aceste animale ajută la reducerea mai rapidă a febrei în cazul persoanelor răcite sau gripate, calmează senzaţiile dureroase şi chiar întăresc oasele!

Conform uneia dintre ipoteze, torsul ar fi sursa acţiunii terapeutice a pisicilor. S-a măsurat şi frecvenţa pe care o are torsul pisicii – între 25 şi 50 Hz.

MOTAN SAU PISICĂ?

S-a stabilit că, în pofida universalităţii lor, reprezentanţii familiei pisicilor se specializează totuşi în diverse afecţiuni. De exemplu, influenţa bioenergetică a unei pisici este cu mult mai puternică decât cea a unui motan.

Pisicile „fetiţe” vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii.

Citeste
De neimaginat ce a pățit o fată din Cluj de 19 ani în timp ce dadea examenul pentru permisul auto, mai rar așa ceva, vezi ...

Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul. Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor.

Pisicile siameze, pe lângă faptul că sunt de mare ajutor în tratarea răcelilor, au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.

NEAGRĂ, ROŞCATĂ SAU CENUŞIE?

S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă şi, de aceea, sunt de neînlocuit în curăţenia energetică a locuinţelor cu multă aparatură electrică.

Una sau chiar două-trei asemenea pisici pot să-i calmeze pe stăpânii exagerat de impulsivi şi temperamentali.

Ferindu-şi stăpânul de excesul de energii negative, pisicile ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne.

În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile.