Mă numesc Ioniţă Cristian şi am 17 ani. Am o problema cu care aş fi foarte recunoscător dacă m-aţi ajuta. De aproape 7 luni de zile am o relaţie cu o fată de la mine din clasă (Beatrice o cheamă – îi spun numele ca să îl pot repeta mai târziu). Ei bine… De la începutul relaţiei până acum totul a fost aproape perfect…
Totul decurgea exact aşa cum trebuie, iar relaţia evolua satisfăcător din punctul de vedere al amandura şi ne vedeam în viitor împreună. Cel puţin în viitorul apropiat. Acum aproximativ 4 luni de zile am ieşit cu nişte băieţi din clasă de care sunt mai apropiat „la o bere”, să mai discutăm nişte lucruri. Şi în discuţia noastră a apărut subiectul relaţiei mele cu Beatrice.
M-au întrebat : „Ai avut până acum vreo relaţie secxsuală cu ea?”. Eu am răspuns clar : „până acum nu”. Apoi a doua întrebare: „În viitor ai de gând să faci ceva?”, iar eu am răspuns: „vedem ce va fi în viitor, probabil că da, dar nu o voi grăbi… Toate la timpul lor” .
Ei bine, de curând a fost o petrecere la care eu şi cu Beatrice nu am putut merge. Și acolo s-au discutat diferite chestii printre cei din clasa, iar s-a ajuns la subiectul relaţiei mele şi şi-au pus întrebarea: „Oare ei doi au avut relaţii secxsuale până acum?” (bârfa tipică din zilele de azi). Apoi au început să îşi dea cu presupusul şi mulţi dintre ei au zis că „Da”, deşi nu aveau niciunul de unde să ştie exact ce s-a întâmplat (de menţionat că am încercat la un moment dat ceva de genul ăsta cu ea, dar mi-a spus că nu e pregătită şi să o iau mai încet).
Faza urâtă e că cea mai bună prietenă a lui Beatrice a fost la petrecere şi automat a asistat şi la discuţie. Și ea, când a văzut că toată lumea vorbea aşa convinsă de acest lucru, s-a dus la Beatrice să îi spună că „majoritatea din clasă cred că tu ai avut relaţii secxsuale… Probabil că le-a spus Cristi (eu) asta”.
Aşa că ea m-a întrebat pe mine dacă am vorbit ceva cu băieţii despre asta, iar eu am zis „Da”, pentru că vorbisem, dar nu menţionasem niciodată faptul că am avut relaţii scexsuale. S-a supărat tare pe mine şi am încercat să îi explic, dar nu a vrut să mă asculte în ziua respectivă. Iar a două zi am reuşit să discut ceva cu ea explicându-i situaţia, dar fără prea mare câştig.
Azi mi-a propus să ne vedem înainte de liceu să discutăm. Eu am venit, bineînţeles, crezând că o voi lămuri şi vom continuă relaţia că înainte. Ei bine, nu a fost aşa. Mi-a spus că indiferent dacă am zis sau nu că am avut relaţii secxsuale, i se pare că cel mai urat lucru la un bărbat este să discute chestii intime cu alte persoane în afară de ea.
Eu nu discutasem mare lucru cu ei, tot ce s-a întâmplat a fost să răspund la câteva întrebări despre asta, dar nu am dezvăluit nimic intim. Am încercat să îi explic, dar în zadar. Mi- a spus că în momentul de faţă nu e capabilă să treacă peste situaţia asta şi că se simte umilită şi o doare prea tare, aşa că mi-a cerut să îi acord un timp de gândire şi, dacă ţin cu adevărat la ea, să nu insist şi să o las în pace. Şi cam asta a fost tot. Nu ştiu ce să fac. Ţin extrem de mult la ea şi nu îmi imaginez să o pierd pentru aşa ceva, după toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună. Aş fi profund recunoscător dacă m-aţi putea ajuta cu un sfat. Mulţumesc anticipat!
Adela răspunde:
Dragă Cristian,
Te înţeleg şi pe tine, o înţeleg şi pe ea. Problema este că sunteţi prea aproape şi prea înconjuraţi de multă lume care nu are nimic mai bun de făcut decât să-şi bage nasul în treburile voastre. Dacă aţi fi măcar în licee diferite, dacă nu aţi avea aceiaşi prieteni, poate această perioada ar fi mai uşor de trecut. La ce perioada me refer? Aceasta în care majoritatea oamenilor încă nu şi-au început viata secxsuală şi chiar şi numai gândul la relaţii amoroase le inflamează emoţiile şi imaginaţia. Pe măsură ce veţi înainta în vârstă, acest subiect nu va mai fi atât de interesant şi încărcat de dramatism ca acum.
Ce poţi să faci deocamdată? Să laşi lucrurile să meargă de la sine. Dacă pentru Beatrice este greu să comunice acum cu tine, asta e. Ai răbdare, dacă te iubeşte – şi eu cred că da – mai devreme sau mai târziu tot la tine se va gândi. Pe de altă parte, încearcă să nu mai iei lucrurile chiar aşa în tragic. Zâmbeşte-i, glumeşte cu ea, propune-i să rămâneţi măcar prieteni. În timp, lucrurile se vor regla de la sine.
Ce trebuie să ţii minte de acum înainte este că ceilalţi chiar nu au de ce să se amestece în vieţile voastre. De fiecare dată când mai au curiozităţi exagerate, fii ferm şi nu le mai da satisfacţie. Nu ai niciun motiv să le dai socoteală, trimite-i la plimbare fără explicaţii.